Articole

Subscribe

Read more

Broccoli

 

Consumul zilnic de broccoli poate să ofere o protecţie eficientă împotriva cancerului gastric, potrivit unui studiu recent al cercetătorilor americani, publicat în revista Cancer Prevention Research, informează dailymail.co.uk.

 

O substanţă din broccoli, sulforafan, poate activa un număr de gene antioxidante şi enzime din celulele sistemului imunitar. Aceeaşi substanţă stimulează producerea în intestine a unor enzime care asigură protecţie împotriva substanţelor inflamatoare care provoacă distrugerea lanţului ADN. Oamenii de ştiinţă ştiu de mult timp că sulforafanul acţionează ca un antibiotic puternic împotriva Helico-bacter pylori, o bacterie care provoacă gastrită, ulcer şi cancer stomacal.

În timpul studiului, o echipă internaţională de cercetători a decis ca jumătate din voluntari să primească o porţie zilnică de plante tinere de broccoli, iar cealaltă jumătate să primească lucernă, care nu conţine sulforafan. Ei au descoperit faptul că nivelul substanţei HpSA, un marker al Helibacter pylori, a scăzut cu 40% la voluntarii care au primit broccoli, în timp ce în grupul voluntarilor care a primit lucernă nu s-a înregistrat nicio modificare. Plantele tinere de broccoli s-au dovedit a fi mai eficiente decât tulpinile adulte, deoarece au o concentraţie mai mare de sulforafan.

Cantitatea zilnică de broccoli recomandată de cercetătorii de la Şcoala de medicină a Universităţii John Hopkins este de 70 de grame.